Iaşul turistic s-a dezmorţit. Restaurarea clădirilor monument, finalizarea lucrărilor de infrastructură şi realizarea ansamblului Palas ar fi atuurile oraşului. Turismul de shopping, cel religios şi cel pe educaţie-cultură sunt zonele de lucru.
Iaşul are potenţial turistic, dar stă prost la capitolul infrastructura. Cele 1.500 de obiective turistice locale i-ar putea ţine pe turişti chiar şi două săptămâni în oraş, dacă am avea şi ghizi calificaţi pentru aşa ceva. Asta ar fi fotografia la zi a turismului ieşean făcută de Florin Bărhălescu, directorul general Icar Tours. În plus, ca o noutate, acesta spune că va încerca promovarea Iaşului ca “city break”. Adică, turistul să vină într-o scurtă vacanţă, de două până la patru zile, pe o anumită tematică: shopping, cultură, educaţie.
Iaşul, un hub regional
Oraşul Iaşi capătă noi valenţe turistice. “Cu lucrările care se fac la infrastructură, sperăm să avem şi o dinamică a turismului care să ne permită vizitarea obiectivelor turistice. Este clar că numărul de muzee renovate aduse pe piaţă au relansat Iaşul. În ultimul an, am asistat cu toţii la apariţia unui nou pol turistic, în afară de cele două axe turistice, bulevardul Carol de la teiul lui Eminescu şi Biblioteca Central Universitară, respectiv strada Lăpuşneanu cu Piaţa Unirii şi până la Palat, avem această nouă apariţie şi anume Complexul Palas, care reuşeşte să determine un flux de turişti atât regional cât şi naţional. Iaşul este un hub regional”, afirmă Bărhălescu. Acest concept era prezent până acum numai la Cluj sau Timişoara. “Faptul că nu mai trec toate cursele aeriene prin Bucureşti, ci pleacă direct dintr-un centru regional cum este Iaşul, a dus la o creştere a numărului de pasageri. Speram cât mai curând să avem programe turistice de tip «city break», aşa cum se întâmplă acum pe Roma şi respectiv Viena”, speră managerul Icar Tou