Scris de Alexandra Lăzureanu - Mai multe persoane, inclusiv un copil şi o bătrână, au fost rănite în urma unor evenimente rutiere.
Vineri, în jurul orei 8:45, la intrarea în sensul giratoriu de la intersecția Bulevardului G-ral Magheru cu strada Cele Trei Crişuri din Oradea, orădeanul K.R.I.(43 ani), în timp ce conducea un moped înregistrat în Girişu de Criş, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum. Astfel, la intrarea în sensul giratoriu a pierdut controlul asupra direcției, iar mopedul s-a răsturnat pe carosabil. În urma evenimentului rutier, conducătorul mopedului a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. Tot vineri, în jurul orei 11:00, pe strada Dunării din Oradea, C.O.N.(26 ani), din Popeşti, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor. Astfel, a acroșat-o pe orădeanca L.E.A.(35 ani), care se angajase în traversarea carosabilului în mod regulamentar, pe marcajul pietonal marcat şi semnalizat corespunzător. În urma accidentului rutier, victima a suferit leziuni ușoare.Răniţi grav
În aceeaşi zi, în jurul orei 17:20, pe D.N. 19, în localitatea Săcueni, localnica E.I.(21 ani), în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în timpul deplasării. Astfel, a acroșat din spate o căruţă înregistrată în Săcueni, condusă regulamentar de localnicul D.A.(55 ani). În urma acroșajului, căruțașul și localnicul V.A.(18 ani), pasager în căruță, au suferit leziuni ușoare. De asemenea, în jurul orei 17:40, pe drumul județean 767/E, în afara localităţii Alparea, H.A.(51 ani), din Copăcel, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat un minor localnic de zece ani, care se angajase în traversarea drumului pe bicicletă, fără să se asigure, din partea stângă a direcţiei de mers. Din fericire, băiatul a suferit doar le