Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TermiLATOrul! Latovlevici a "măturat" cu adversarii direcţi în acest sezon! Un fost stelist, singurul care n-a ieşit şifonat din duel

Publicat in Pro Sport, marți 13 august 2013 · ·

*Fotbalistul Stelei i-a transformat pe fundaşii şi pe mijlocaşii dreapta ai adversarelor Stelei din acest debut de campionat în cei mai slabi fotbalişti de pe teren!

*Achim, Dumitraş, Reljic, Seturidze şi Rus sunt fundaşii dreapta care au suferit de pe urma colaborării Latovlevici - Tănase.

*Soluţia pentru blocarea cuplului Latovlevici – Tănase este, conform spuselor lui Sorin Cîrţu, folosirea metodei „Autobuzul”.

Golul superb înscris de Latovlevici în poarta lui Bălgrădean, chiar în debutul derby-ului Dinamo - Steaua, a venit într-o perioadă în care fundaşul s-a remarcat drept unul dintre cei mai buni fotbalişti ai campioanei. Extrem de eficient la faza ofensivă, Latovlevici a contribuit din plin la victoria cu Dinamo şi prin pasa în cross cu care l-a determinat pe Fai să trimită în proprie poartă, dar şi-a trecut numele pe lista marcatorilor şi în Liga Campionilor, acolo unde a reuşit să marcheze contra lui Dinamo Tbilisi, 1-1 pe Naţional Arena. Fundaşul stânga este autorul unei alte performanţe de invidiat: a reuşit să îi transforme pe adversarii săi de pe banda dreaptă în cei mai slabi oameni de pe teren, aproape fără excepţie, în fiecare dintre cele şapte partide oficiale jucate de Steaua până acum.

Un fost stelist, singurul fundaş care i-a făcut faţă

Începând cu Supercupa României şi victoria categorică contra Petrolului (3-0), trecând prin meciurile europene cu Vardar (3-0) şi Dinamo Tbilisi (1‑1) şi terminând cu Marele Derby (2-1), antrenorii adverşi au avut reale probleme în a găsi un antidot pentru urcările lui Latovlevici. În cuplu cu Tănase, fundaşul stânga a destabilizat apărările adverse şi a reuşit să le ştirbească din prestaţie şi mijlocaşilor de pe partea sa, aceştia fiind nevoiţi deseori să coboare pentru a completa spaţiile.

Singurii care au părut să le poată face faţă, chiar dacă echipa lor a pi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 51 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 55 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone în atacul nocturn

Ziarul Financiar acum 24 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°