Tatăl Mădălinei Manole nu mai are pic de linişte! După ce şi-a îngropat fata şi s-a luptat trei ani de zile cu morile de vânt pentru a afla adevărul despre moartea acesteia, Ion Manole a ajuns la limita puterilor. Azi, el a primit o veste teribilă, care aproape că l-a trimis în mormânt.
Contactat telefonic de o jurnalistă de la un cunoscut portal de ştiri mondene, Ion Manole a fost pus faţă în faţă cu inimaginabilul: Marian, fiul său şi fratele Mădălinei, ar fi fost implicat într-un grav accident auto în Ploieşti. Vestea a picat ca un trăsnet pentru părintele "fetei cu părul de foc", care a avut nevoie de câteva minute pentru a-şi reveni din starea de şoc.
După ce s-a recules, el a continuat discuţia telefonică cu jurnalista, care a refuzat să-i spună de unde a primit respectiva informaţie, legată de fiul său. De îndată, Ion Manole şi-a sunat fiul care i-a spus că este bine sănătos, în vacanţă, la Buzău.
"La ora 12.34, am primit un telefon de la o domnişoară, căreia nu i-am reţinut numele, dar care s-a recomandat ca fiind de la un cunoscut post tv. Mi-a spus că pe adresa lor de mail au primit o informaţie conform căreia fiul meu, Manole Marian, a fost implicat într-un grav accident de maşină. Mi-a dat numărul autoturismului şi mi-a spus că în Ploieşti, undeva, în zona Ghiocel, maşina fiului meu e făcută praf, dar că el e în viaţă. După ce mi-am revenit din şoc, am provocat-o pe cea care m-a sunat, să aflu cât mai multe. Soţia mea nu ştia ce se întâmplă, era speriată. În ultima vremea am fost supuşi la numeroase presiuni... I-am spus că nu e frumos ca cineva de la un post care se respectă să nu divulge sursele, mai ales într-o situaţie ca aceasta. Mail-ul acela are şi el un expeditor, o adresă, ca să putem afla cine l-a trimis. << Nu vreţi?! Dacă nu vreţi, treaba dumneavoastră, o să suportaţi consecinţele, pentru că eu am să m