Numărul total al şomerilor indemnizaţi şi neindemnizaţi din Bucureşti se ridica, la sfârşitul lunii iulie, la 22.567 persoane, iar rata şomajului a fost de 2,08%, conform datelor comunicate de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.
Totalul şomerilor indemnizaţi era de 9.575, dintre care 5.052 erau femei, iar cel al absolvenţilor indemnizaţi de 108, dintre care 57 - femei. Referitor la şomerii neindemnizaţi, AMOFM precizează că aceştia erau în număr de 12.992, dintre care 6.851 - femei.
De la începutul anului 2013 şi până la 31 iulie, la nivelul Capitalei au fost încadraţi în muncă 10.990 şomeri şi 451 absolvenţi, iar 602 şomeri au absolvit cursurile de calificare/recalificare organizate de AMOFM. În luna iulie, 74 persoane au solicitat adeverinţe privind venitul minim garantat.
La data de 31 iulie, populaţia activă civilă a Capitalei era, potrivit comunicatului menţionat, de 1.083.700 persoane.
La sfârşitul lunii precedente, rata şomajului în Bucureşti era de 2,04%, iar numărul total de şomeri se ridica 22.086.