Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, spune că Guvernul de la Bucureşti face "tot ce poate" pentru a sprijini integrarea europeană a Republicii Moldova, adăugând că un obiectiv poate fi atins sau ratat din "lipsă de inteligenţă politică" şi printr-o "retorică" ce riscă să creeze probleme externe.
"Lucrăm de atâta vreme împreună şi facem tot ce putem pentru a sprijini obiectivele europene, integrarea europeană a Republicii Moldova. Momentul din toamna acestui an, din noiembrie, de la Vilnius, Summitul parteneriatului estic al Uniunii Europene (UE), poate însemna o pagină nouă de istorie pentru Basarabia. Şi nu ne jucăm cu aceaste cuvinte. Pentru că parafarea şi apoi semnarea acordului de asociere la UE, de liber schimb, racordarea economică prin fluxurile umane şi, sper eu, rezolvarea problemei vizelor şi libera circulaţie pentru cetăţenii europeni vor însemna o pagină nouă de istorie pentru Basarabia", a declarat, miercuri, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, Titus Corlăţean.
Ministrul de Externe a spus că Guvernul României, sensibil faţă de soarta românilor din Republica Moldova, sprijină "cu toată forţa" decizia acesteia de integrare în UE.
"Nu avem cum să fim insensibili faţă de soarta fraţilor noştri din Republica Moldova. Suntem la fel, vorbim aceeaşi limbă, limba română. Şi-au stabilit un obiectiv suveran, legitim, integrarea în UE, îl sprijinim cu toată forţa şi această decizie a Republicii Moldova suverană trebuie respectată de toţi actorii politici", a precizat Corlăţean.
El i-a rugat pe cei prezenţi, în special pe românii din Republica Moldova, să înţeleagă "corect" că integrarea europeană a Moldovei este un obiectiv care poate fi atins sau poate fi ratat din "lipsă de inteligenţă politică" şi din cauza unei retorici ce riscă să creeze probleme externe.
"Aştept şi muncim, şi munceşte Guvernul de la Chişinău p