Cine nu i-a văzut pe Jack Nicholson în ingenioasa ecranizare a romanului „The Shining“ al lui Stephen King sau pe Morgan Freeman şi Tim Robbins în „The Shawshank Redemption“, film ce se bazează tot pe una din povestirile scriitorului american? Sunt mulţi cei care îi citesc romanele horror, dar puţini cei care ştiu că a scris câteva lucrări sub pseudonimul Richard Bachman sau că scrisul este o pasiune comună a celor din familia King.
Jurnalista Susan Dominus de la cotidianul The New York Times a reuşit să pătrundă în sânul familiei King şi să realizeze un amplu reportaj despre viaţa de familie a celui ce dă viaţă celor mai înfricoşătoare poveşti, despre problemele pe care le-a avut cu alcoolul şi dependenţa, dar şi despre cum au ajuns o familie de scriitori.
Traiul în Maine, unde Stephen King şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţa de adult, necesită numeroase plimbări pe drumurile de ţară, timp pe care King, a cărui minte este neobosită, îi place să îl umple ascultând casete cu romane înregistrate.
Stephen King are trei copii: Naomi, Joe şi Owen şi pentru că prin anii ’80 uneori nu găsea cărţile pe care şi le dorea pe casetă, micuţilor le revenea sarcina de a înregistra chiar ei casete cu romanele preferate ale tatălui. Astfel, în câţiva ani, King a ajuns să deţină o mică, dar considerabilă, librărie cu cărţi înregistrate.
La culcare, copiii erau cei care le spuneau părinţilor poveşti şi nu invers. Oricare ar fi metodele sau intenţiile lor, Stephen şi soţia sa, Tabitha King, împărtăşesc aceeaşi vocaţie: scrisul. Abordarea pe care au adoptat-o în creşterea copiilor a dus la un număr semnificativ de scriitori de ficţiune de succes în gospodăria King. Tabitha este un scriitor realizat, cu opt romane publicate, iar doi dintre cei trei copii ai săi, Joe şi Owen, sunt romaniceri. Cea mai apropiată comparaţie în materie de famili