Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine nu-şi plăteşte creditele la bănci. Unde se situează Timișul în topul restanţierilor pe judeţe

Publicat in Ora de Timis, miercuri 14 august 2013 ·

Restanţele la credite ale firmelor şi gospodăriilor au ajuns la 32 de miliarde în iunie 2013, în creştere cu 22% faţă de nivelul de 26,7 de miliarde de lei înregistrat în iunie 2012, potrivit statisticilor Băncii Naţionale a României. Soldul creditelor a scăzut de la 234 de miliarde de lei la 226 de miliarde de lei în acest interval.

Restanţele se referă doar la principalul datorat – suma efectiv împrumutată şi nereturnată – şi nu şi la dobânzile şi comisioanele aferente creditului, şi sunt înregistrate de la prima zi de întârziere la plată.

Vâlcea continuă să conducă în topul judeţelor cu cea mai mare pondere a restanţelor în total credite, cu o rată de 29%: restanţe de 860 de milioane de lei la credite de 2,9 miliarde de lei. Faţă de iunie 2013, restanţele s-au triplat. Un mare impact în problemele judeţului cu băncile vin din partea combinatului Oltchim, care a intrat în insolvenţă la începutul acestui an.

Sălajul continuă să stea în fruntea judeţelor cu mari restanţe la credite, cu o creştere de 52% faţă de anul trecut. Ponderea restanţelor în total credite este de 26%. În topul rău-platnicilor urmează Suceava, Bistriţa-Năsăud, Galaţi şi Sibiu, cu peste 19%.

Judeţele Sibiu şi Timiş reprezintă o surpriză neplăcută pentru bănci. În timp ce anul trecut se aflau aproape de media pe ţară ca pondere a restanţelor în total credite, de 11,4%, acum au ajuns la 19,3, respectiv 18,6%. Restanţele au crescut cu peste 40% faţă de anul trecut şi au sărit pragul de un miliard de lei în cazul Sibiului şi au ajuns la 1,67 de miliarde de lei în cazul bănăţenilor.

La polul opus, cea mai redusă rată a restanţelor în total credite sunt înregistrate în Gorj (6,2%), Dâmboviţa (8%), Teleorman (9,1%) şi Tulcea (9,3%). Pe de altă parte, aceste judeţe au şi un sold al creditelor redus.

Restanţele la credite ale firmelor şi gospodăriilor au ajuns la 32 de m

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 46 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 4 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°