Când s-a apucat de fotbal, visul lui Bogdan Lobonţ era să apere măcar într-un meci poarta Corvinului Hunedoara. Nu se gândea la echipa naţională, era un ţel mult prea îndepărtat.

Şi totuşi, în 1998 a ajuns la lot. Fusese titular la Campionatul European de tineret, iar trecerea lui Piţurcă la naţionala mare a însemnat pentru el acelaşi salt. Întâi a fost rezervă, la un meci din august 1998, contra Norvegiei, apoi a jucat 10 minute, în septembrie, cu Liechenstein, partidă câştigată cu 7-0 de tricolori. „Am avut emoţii, chiar dacă nu se punea problema învingătoarei. Mi-era teamă să nu iau vreun gol rătăcit şi să stric sărbătoarea colegilor”, a povestit Lobonţ debutul său consemnat acum aproape 15 ani. Căpitanul echipei la vremea respectivă era Gică Popescu, cel pe care Lobonţ l-a întrecut în topul longevităţii, chiar dacă cel poreclit Baciul a avut o carieră mai cursivă printre tricolori.

Lobonţ a fost şi el ani la rând nelipsit de la naţională, „arestând” postul între 2003 şi 2009, dar apoi a urmat o perioadă în care şi-a pierdut dominaţia. De vină a fost şi faptul că nu prea apăra la echipa de club, a avut şi o accidentare care l-a ţinut mult pe tuşă, plus că a apărut concurenţa. Mai întâi Dani Coman, apoi Pantilimon şi Tătăruşanu au început şi ei să apere, iar Lobonţ n-a mai fost chemat constant.

„Eu nu m-am retras niciodată de la naţională şi nici nu o voi face până în momentul în care nu voi renunţa la activitatea de fotbalist”, a precizat „Pisica” din poarta Romei, echipă care i-a prelungit contractul pe încă două sezoane. Acum, după peste 80 de meciuri la naţională, visul lui Lobonţ este să joace la un turneu final de Campionat Mondial. A prins trei Europene (2000 şi 2008 la seniori şi 1998 la tineret), dar niciun Mondial. „Brazilia 2014 e ultimul tren. Să mă gândesc la Rusia 2018 e deja prea mult”, crede el. Până să ajungă la Rio, Lobonţ a mai