Ungaria nu este o ţară revizionistă, dar are o responsabilitate constituţională faţă de ungurii din străinătate, reprezentată în cadrul politicii sale externe, a declarat secretarul de stat din ministerul ungar de Externe, Zsolt Nemeth, răspunzând unor declaraţii ale preşedintelui român Traian Băsescu, relatează agenţia oficială MTI, preluată de Realitatea.net
Oficialul ungar a apreciat că au fost lansate o serie de "acuzaţii nefondate" în privinţa relaţiilor Ungariei cu vecinii săi şi comunităţile maghiare care trăiesc în aceste ţări.
Cea mai gravă, a apreciat el, este cea potrivit căreia "Ungaria caută să exercite un anumit tip de protectorat al ungurilor care trăiesc în străinătate, care este mai degrabă o acuzaţie îndrăzneaţă de revizionism".
Ungaria nu este o ţară revizionistă, ci poartă o responsabilitate constituţională faţă de ungurii din afara frontierelor şi îşi asumă această responsabilitate în cadrul politicii sale externe, concentrându-se asupra susţinerii drepturilor minorităţilor, a subliniat in replică Nemeth.
El a notat că Ungaria şi-a consolidat şi stabilizat "în mod spectaculos", în ultimii ani, relaţiile bilaterale cu vecinii, spre exemplu cu Serbia şi Slovacia, şi caută să facă acelaşi lucru şi cu România.
Garantarea unor drepturi individuale şi colective este parte a unei stabilităţi pe termen lung în relaţiile bilaterale, a subliniat Nemeth, adăugând că Traian Băsescu a jucat un rol important în stabilizarea relaţiilor ungaro-române. Acesta este un lucru pe care "nu trebuie să îl uităm", a mai spus el.