> Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică „O nouă şansă” de la Todireşti va fi casa a 50 de beneficiari selectaţi din asistaţii centrului de la Costâna
Ieri s-a inaugurat Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică „O nouă şansă” de la Todireşti, un proiect în valoare de peste 1 milion de euro, bani nerambursabili de la Banca Mondială de Reconstrucţie şi Consiliul Judeţean Suceava.
A meritat banii, ar putea spune orice vizitator, centrul fiind, datorită momentului construirii şi concepţiei destul de moderne, cel mai elegant centru de asistenţă neuropsihiatrică gestionat de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.
La inaugurare, care a însemnat şi slujba de sfinţire a noii construcţii, au fost prezenţi Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, deputatul Gavril Mîrza, Dan Adomniţei, directorul executiv al DGASPC Suceava, şi Margareta Isăilă, adjunctul instituţiei, primarul comunei Todireşti, poliţia din localitate, reprezentanţi ai constructorului, angajaţi ai DGASPC şi localnici.
Discursurile au fost simple şi cum altfel decât laudative, investiţia şi oamenii care au muncit la ea meritându-le însă din plin.
Preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, a apreciat nu numai utilitatea acestui proiect, date fiind condiţiile europene în care au dreptul să trăiască persoanele asistate social, dar şi calitatea tehnică a lucrărilor executate, centrul arătând într-adevăr altfel: aerisit, modern, cu spaţii bine optimizate, dotat.
Arată a nou...
În CRRN „O nouă şansă” Todireşti vor avea parte de servicii specializate 50 de beneficiari, selectaţi din CRRN Costâna, persoane cu afecţiuni neuropsihice, dar care se pot îngriji singure şi sunt în stare să respecte investiţia de peste 1 milion de euro făcută pentru ei.
Parte dintre ei s-au şi instalat „acasă” şi