Ortodoxia cinsteşte Adormirea Maicii Domnului, ca garanţie a propriei noastre Învieri. Importanţa Preasfântei Fecioare Maria determină purtarea deasă a numelui şi alegerea ei ca ocrotitoare spirituală a Marinei. Românii ortodocşi sărbătoresc într-un amestec ciudat de evlavie şi snobism, de smerenie şi mândrie, de trăire şi indolenţă. Unii dintre ei trăiesc chiar împotriva propriilor principii creştine, pe care doar le declară.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este închinată momentului în care ea trece din viaţa aceasta la cele cereşti. Cum însă moartea nu putea ţine pe cea care născuse Viaţa, Adormirea se transformă în Înviere, aşa că am putea să numim această zi Învierea Maicii Domnului. Importanţa este cu atât mai mare cu cât, în creştinism, ziua adormirii unui sfânt este ziua naşterii sale în Împărăţia lui Dumnezeu, o semnificaţie mai puternică decât ziua naşterii trupeşti. Motiv pentru care majoritatea sfinţilor sunt cinstiţi în ziua adormirii lor. Remarcaţi până şi terminologia folosită, „adormire”, pentru că Hristos însuşi ne învaţă că moartea este doar un somn mai aparte, până la Înviere. Practic, în creştinism nu există moarte, în sensul destrămării complete a fiinţei umane.
Documentele Bisericii consemnează istoria acestei sărbători. Adormind Fecioara, trupul ei a fost aşezat după cuviinţă într-un mormânt din grădina Ghetsimani şi a fost prohodită de Sfinţii Apostoli, dintre care a lipsit Toma, cel care ratase şi prima arătare către ucenici a Domnului. Sosind după trei zile Toma, a cerut să mai vadă odată trupul Preasfintei. Pe care însă nu l-a mai văzut, deoarece mormântul a fost găsit gol. Generalizarea sărbătorii a avut loc în secolele 6-7 când împăratul bizantin Mauriciu, a rezidit Biserica Maicii Domnului din grădina Ghetsimani şi a fixat data praznicului la 15 august. Iconografia simbolizează această luare cu trupul la cer a Fecioarei,
