Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intervenţie în forţă a Poliţiei la Cairo. Marea evacuare a început

Publicat in rfi, miercuri 14 august 2013 ·

Poliţia egipteană a început miercuri să disperseze în forţă manifestaţiile susţinătorilor preşedintelui destituit de armată, Mohamed Morsi. Forţele de ordine au tras cu grenade lacrimogene în cele două pieţe din Cairo, ocupate de partizanii fostului şef al statului. Potrivit France 24, se înregistrează deja 15 morţi.

"Este începutul operaţiunii de dislocare a manifestanţilor", confirmă pentru AFP un oficial de rang înalt din cadrul forţelor de securitate, sub protecţia anonimatului.

Confruntări violente între susţinători şi opozanţi ai lui Mohamed Morsi au avut loc marţi seară, la Cairo. Luptele de stradă s-au soldat cu un mort.

Autorităţile au avertizat acum câteva zile că vor dispersa miile de susţinători ai preşedintelui înlăturat de armată, Mohamed Morsi, care ocupă două pieţe din capitala egipteană.

Poliţia a tras cu grenade lacrimogene în zona Ministerului Bunurilor Religioase, unde au izbucnit ciocniri între susţinători ai fostului preşedinte islamist şi locuitori din centrul oraşului Cairo. Susţinători ai lui Mohamed Morsi au ieşit în stradă şi la Alexandria.

Violenţele din Egipt s-au soldat cu peste 250 de morţi de la sfârşitul lunii iunie.

Poliţia egipteană a început miercuri să disperseze în forţă manifestaţiile susţinătorilor preşedintelui destituit de armată, Mohamed Morsi. Forţele de ordine au tras cu grenade lacrimogene în cele două pieţe din Cairo, ocupate de partizanii fostului şef al statului. Potrivit France 24, se înregistrează deja 15 morţi.

"Este începutul operaţiunii de dislocare a manifestanţilor", confirmă pentru AFP un oficial de rang înalt din cadrul forţelor de securitate, sub protecţia anonimatului.

Confruntări violente între susţinători şi opozanţi ai lui Mohamed Morsi au avut loc marţi seară, la Cairo. Luptele de stradă s-au soldat cu un mort.

Autorităţile au avertizat acum cât

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 38 minute
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 45 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum 50 minute
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

Video Un ministru cubanez demisionează după ce a negat existența cerșetorilor. Cine caută prin gunoaie „participă ilegal la serviciul de reciclare”

Adevarul acum o ora
Declarațiile făcute de ministrul cubanez al Muncii au fost criticate de cetățeni, activiști și chiar de președinte. Criza economică din Cuba a agravat sărăcia, iar realitatea contrazice afirmațiile oficiale.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°