Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Chiriac va susţine recitaluri la New York şi la Montréal

Publicat in Adevarul, miercuri 14 august 2013 ·

Constantin Chiriac, actor şi director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, va susţine recitaluri la New York (29 august,) şi la Montréal (31 august şi 1 septembrie).

Primul recital din acest turneu se va desfăşura joi, 29 august, de la ora 19:00, la Biserica Ortodoxă Sf. Maria din New York – evenimentul va fi organizat de Institutul Cultural Român de la New York.

Recitalul de la Montréal va avea două reprezentaţii - prima va avea loc de Ziua Limbii Române, pe 31 august, de la ora 11:00, la Sala Mare a Centrului Comunitar, iar cea de-a doua, duminică, 1 septembrie, de la ora 13:30, la Biserica Sf. Ilie. Evenimentul va fi organizat cu sprijinul a opt asociaţii româneşti din Grande Région de Montréal.

Recitalurile lui Constantin Chiriac vor fi structurate în două părţi. Astfel. prima parte a prezentării, intitulată „Metanie ţie, Părinte!”, va cuprinde poeme cu tematică religioasă precum psalmii lui Tudor Arghezi, „Sonetul 64” de William Shakespeare şi poezia „Laudă” de Nichifor Crainic. De asemenea, vor fi prezentate şi texte de Lucian Blaga, Aron Cotruş, Ştefan Augustin Doinaş, Radu Gyr şi Reiner Maria Rilke.

Cea de-a doua parte a programului va fi construită ca un „dialog”, numit „Domnule şi frate, Eminescule”, între Mihai Eminescu şi Ion Creangă - un omagiu adus prieteniei dintre cei doi scriitori români. Printre poeziile pe care le va recita actorul român se numără: „Speranţa”, „Glossă” şi „Trecut-au anii”.

Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu din anul 2000 şi fondatorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de artele spectacolului din Europa. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat Constantin Chiriac se numără: „Moromeţii“, în regia lui Stere Gulea, „Croaziera“, în regia lui M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 30 minute
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 51 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Dalai Lama speră că va trăi mai mult de 130 de ani

News.ro acum 26 minute
Dalai Lama, care duminică împlineşte 90 de ani, a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani, în timp ce speculaţiile în legătură cu numirea succesorului său sunt în plină desfăşurare, relatează Reuters şi AFP. Liderul spiritual al budismului ti

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum 23 minute
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 2 ore
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°