Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat la începutul acestei săptămâni că va avea o discuţie cu deputatul PDL Costică Canacheu pe tema deplasării acestuia în Taiwan. Blaga a susţinut că deputatul democrat-liberal “a procedat copilăreşte” şi trebuia să fie “mult mai atent la ceea ce face”, notează Mediafax. La rândul său, Canacheu a lăsat să se înţeleagă faptul că îl doare burta de Buzău, deşi a fost ales deputat în altă parte, şi că acesta ar fi principalul motiv pentru care a făcut controversata deplasare.
Deputatul PDL Costică Canacheu a declarat, joi, că a fost în perioada 1-6 august în Taiwan, împreună cu deputaţii Remus Cernea, Ovidiu Iane şi Ninel Teia, într-o vizită de documentare, şi nu oficială, motiv pentru care nu au solicitat mandat din partea Camerei Deputaţilor. “A fost o vizită de documentare, nu oficială”, a mai spus Canacheu arătând că în România Taiwanul dezvoltă un proiect de investiţii cu participarea BERD la Buzău, rspectiv cea mai mare întreprindere de reciclare a deşeurilor din Europa. MAE român a dat publicităţii un comunicat referitor la vizita a patru deputaţi români în zona Taiwan. MAE menţionează că, potrivit legii, deplasările în nume personal sau informale nu pot fi efectuate utilizând documente de călătorie emise de statul român, atestând calităţi oficiale, precum paşaportul diplomatic sau de serviciu. Ministerul Afacerilor Externe reafirmă poziţia României privind respectarea principiului “o unică Chină” (“one China policy”) şi reiterează totodată importanţa relaţiilor speciale de cooperare cu Republica Populară Chineză. “Pornind de la acest principiu, Ministerul Afacerilor Externe subliniază faptul că toate instituţiile statului trebuie să respecte cu stricteţe natura relaţiilor bilaterale cu R.P. Chineză.
MAE dezavuează deplasările unor reprezentanţi ai statului român, inclusiv parlamentari, care prezintă apare