Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un senator liberal dezvăluie: PNL este captiv dorinţei de a-l avea pe Crin Antonescu preşedinte al României

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 14 august 2013 ·

Senatorul liberal de Bihor Cristian Bodea a declarat, pentru pesurse.ro, că în parid există senzația că PNL cedează prea mult în fața PSD numai de dragul candidaturii la prezidențiale a lui Crin Antonescu. Acesta s-a mai plâns că membrii partidului nu sunt consultați și nici măcar informați cu privire la deciziile luate la nivel guvernamental. Sursa: NICU DÂRDÂIAC

"Într-un fel, PNL este captiv dorinţei de a-l avea pe Crin Antonescu preşedinte. Ne-am angajat să mergem pe această linie până în 2014. Nu se prea comentează, asta e ideea, toţi se tem să nu se rupă alianţa ca să nu rămânem fără Crin președinte, dar eu nu ştiu dacă este o problemă între PNL şi PSD, repet, pentru că nu ştiu ce se negociază acolo şi ce au stabilit ei", a declarat Bodea.

Acesta a spus că nu cu atitudinea PSD are o problemă, ci cu cea a conducerii PNL. "Problema nu este PSD-ul, problema e că noi nu ne urmărim interesul, facem negocieri proaste şi lumea îi condamnă pe cei de la PSD că obţin un post sau un ministru în plus. Dar nu e vina lor, ei au cerut, dacă noi, ai noştri şefi au negociat într-un fel (...) Problema este cu cei din conducerea noastră, nu cu PSD-ul. Nu trebuie să-l condamni pe celălalt că îşi urmăreşte interesul. Dacă tu eşti fraier şi nu ştii să-ţi porţi de grijă, atunci ai o problemă tu.

Cedează cei din conducere - nu noi, că nu suntem întrebaţi - prea mult pentru această candidatură, această funcţie a lui Crin Antonescu".

Cristian Bodea a mai dezvăluit că "în PNL se discută foarte mult pe un fel de şantaj". "Vrei să fie Crin preşedinte? Atunci nu comentaţi. Dacă comentaţi, se rupe USL-ul şi nu mai iese Crin preşedinte. Poţi să spui că nu vrei să fie Crin preşedinte? Nu poţi, şi atunci taci", a spue el.

"O mașină de spălat ordonanțe"

Acesta a acuzat conducerea partidului că nu comunică deloc cu teritoriul. "Noi parlamentarii, suntem o maşină de s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 8 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 12 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°