Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali a jucat cartea sensibilităţii în faţa judecătorului. I-a citit din miile de scrisori "care l-au făcut să plângă" în arest

Publicat in Antena 3, miercuri 14 august 2013 ·

Gigi Becali a adus în faţa instanţei peste 3.000 de scrisori de la susţinători, pentru a dovedi că nu e un pericol social. A vrut să-i citească judecătorului câteva rânduri care l-au făcut să plângă, a folosit şi argumentul donaţiilor pe care vrea să le facă dar judecătorul l-a întrerupt de fiecare dată explicându-i că nu au legătură cu cauza.

Becali a încercat să îl convingă pe judecător că este iubit de foarte mulţi oameni şi este un om sensibil. Astfel, speră Becali, va reuşi să scape pentru trei luni de închisoare.

Instanţa a rămas în pronunţare în cazul cererii de întrerupere a executarii pedepsei.

G. Becali: Mi-am notat ce să spun aici, să nu uit ceva. Vă rog să mă lăsaţi să vorbesc.

Judecător: În ceea ce priveşte cauza.

G. Becali: Mulţumesc, sărut mâna! Să vorbesc despre pericolul social. Am adus aici 3.000 de scrisori, primesc mii pe zi. Vreau să vă citesc una pe care o citesc când vreau să plâng noaptea înainte să adorm.

Judecător: Vorbiţi despre cererea dumeavostră!

Latifundiarul din Pipera a apelat şi la aspectele spirituale ale vieţii lui, chiar dacă judecătorul a insistat să vorbească doar despre cererea de eliberare.

G. Becali: Vă voi spune câteva evenimente din viaţa mea. Părintele Papacioc voia să mă vadă de luni de zile. Cea mai mare bucurie a mea a fost când ne am luat în braţe şi mi-a spus: s-au întâlnit inimile noastre la Spitalul Militar. Mi-a spus: lasă-te de politică! Nu m-am lăsat şi sunt aici. Am primit această pedeapsă ca un dar de la Dumnezeu.

Judecător: Nu face obiectul cauzei.

Magistratul a ajuns la capătul răbdării şi i-a cerut la un moment dat lui Becali să nu mai vorbească despre chestiuni personale.

G. Becali: Dar dumneavoastră mă puteţi ajuta să îndreptaţi lucrurile. Mu mi-aţi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 57 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 38 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui incendiu de vegetație

Mediafax acum 26 minute
Aeroportul situat în afara orașului Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța, a fost închis, marți, din cauza unui incendiu de vegetație alimentat de vântul puternice, potrivit France24. Un incendiu de vegetație care se extinde rapid în sudul F

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 53 minute
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum o ora
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°