Dezbaterea globală despre impactul modelului austerităţii asupra depăşirii crizei se îndreaptă tot mai clar spre concluzia că austeritatea a făcut mai mult rău decât bine, prelungind criza economică atunci când apăruse o tendinţă netă de ieşire din stagnare. Vor fi beneficiile mai mari decât costurile? Dezbaterea globală despre impactul modelului austerităţii asupra depăşirii crizei se îndreaptă tot mai clar spre concluzia că austeritatea a făcut mai mult rău decât bine, prelungind criza economică atunci când apăruse o tendinţă netă de ieşire din stagnare. Austeritatea a fost gândită şi promovată să fie ca o ghilotină care taie cât mai brutal cu putinţă cheltuieli publice sociale pentru a le face pe cele ce mai rămân mai uşor de acoperit din veniturile economice încasate de state. Părea să fie o strategie simplă bazată pe teoria neoliberală a unei alegeri raţionale. Sună a ceva raţional doar că are o mare problemă: e falsă. Oamenii acordă sau nu încredere şi ei formează baza pe care economia tinde să funcţioneze mai bine sau mai rău. Oamenii au respins categoric ceea ce li se părea nedrept şi incorect. Nedrept pentru că criza în care s-a intrat nu fusese provocată de vreo instituţie a societăţii civile ci de instituţiile financiare considerate cele mai respectabile şi solide. Incorect pentru că ei, oamenii obişnuiţi, trebuiau să facă sacrificii pe când cei cu adevărat vinovaţi aflaţi în conducerile instituţiilor financiare nu numai că nu sufereau vreo consecinţă pentru lăcomia lor absolut neruşinată ci chiar puteau să afişeze noi şi consistente câştiguri. Cât e de raţională această „schemă”? Programul de austeritate din România a fost printre cele mai dure, iar din punctul de vedere al impactului asupra economiei printre cele mai dăunătoare. N-am cum să uit marea promisiune a USL din campania electorală, la care m-am alăturat cu toată convingerea, de a face dreptate