Mulţi vor fi fremătat de bucurie atunci cînd au auzit că Traian Băsescu s-a lansat într-o retorică antimaghiară în cadrul Universităţii de Vară dedicate românilor de pretutindeni şi ţinute la Izvoru Mureşului, în judeţul Harghita. Venită ca reac­ţie la declaraţiile belicoase ale liderului Jobbik, Gábor Vona, poziţia lui Traian Băsescu ni-l arată pe acesta hăt-departe de cel care, în urmă cu un an de zile, le mulţumea secuilor că nu s-au prezentat la referendumul de demitere a preşedintelui şi care se mîndrea, pe atunci, cu relaţia cu Viktor Orbán. Aşadar, liderul unui partid de extremă dreapta din Ungaria vine în România la o tabără de vară şi face nişte declaraţii voit provocatoare (sau prost traduse sau scoase din context sau toate laolaltă), care nu au cum să îmbunătăţească în vreun fel relaţiile româno-maghiare ori situaţia minorităţii maghiare din România. Politicienii români iau imediat poziţie, însă o fac fie combinînd populismul cu nepriceperea, fie inflamînd şi mai tare situaţia. MAE îi cere Ministerului maghiar de Externe să se dezică de declaraţiile lui Vona, chiar dacă acesta nu este, în vreun fel, reprezentant al Guvernului de la Budapesta. Logic, Guvernul maghiar se delimitează de poziţia liderului Jobbik: problemă rezolvată. Depu­tatul pesedist Bogdan Diaconu cere declararea lui Vona persona non-grata de către MAE, de parcă cel din urmă ar fi fost diplomat. Dacă asta nu se poate, Diaconu e gata să nu îi mai permită liderului Jobbik intrarea în România pe motiv că acesta ar fi „suspect de terorism“. În zilele noastre, numai „suspect“ să nu fii... Pe acest fond al radicalizării în declaraţii, Traian Băsescu s-a lansat într-un discurs care nu face altceva decît să toarne gaz pe foc. În primul rînd, preşedintele Băsescu (şi, alături de el, mulţi dintre comentatorii mai noi ori mai vechi ai relaţiilor româno-maghiare) construieşte, cu bună ştiinţă, o i