Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu ce avere a plecat din funcţie Veaceslav Negruţa

Publicat in Adevarul, miercuri 14 august 2013 ·

În cei aproape patru ani de aflare la cârma Finanţelor Republicii Moldova Veaceslav Negruţa nu a reuşit să acumuleze o avere considerabilă. Totuşi a reuşit să-şi finalizeze casa şi să contracteze un important împrumut de la o bancă cu capital de stat.

Astfel în declaraţia de avere pentru anul 2009 fostul ministru declara declara un venit de 95.121 de lei, un lot pentru construcţii de şase ari şi o construcţie nefinalizată de 120 de metri pătraţi la Truşeni, Chişinău, un apartament de 54,2 metri pătraţi în Capitală evaluat la 286.407 lei şi un garaj estimat la 4.600 lei.

De asemenea Veaceslav Negruţa mai declara două automobile de model Renault: Laguna şi Safrane, dar şi un depozit bancar de 500 de euro. În anul 2010 veniturile familiei Negruţa urcă la 197.972 lei, iar din declaraţie dispare lotul din Truşeni.

În următorul an, Veaceslav Negruţa şi soţia sa au beneficiat de o remunerare de 219.421 de lei, la care s-a adăugat un venit de 65.044 lei de la comercializarea garajului. Tot în declaraţia de avere pentru anul 2011, fostul ministru include şi casa finalizată la Truşeni cu o suprafaţă de 152,6 de metri pătraţi şi o valoare de aproape 33.000 de lei.

Ultima declaraţie, pentru anul 2012 relevă că Veaceslav Negruţa a avut anul trecut un venit salarial de 128.602 lei din munca în calitate de ministru şi 841 lei din activitatea didactică în cadrul Academiei de Studii Economice din capitală. Potrivit declaraţiei, soţia sa Eugenia a încasat 155.000 de lei din munca în calitate de contabil/expert.

De asemenea, Negruţa a obţinut alte 41.600 de lei din înstrăinarea unui autoturism şi a declarat iarăşi că deţine un teren extravilan în comuna Truşeni, municipiul Chişinău, cu suprafaţa de 600 metri pătraţi, estimat la 123.000 lei. În acelaşi timp casa de locuit din aceeaşi localitate cu suprafaţa de 152,6 metri pătraţi are deja o valoare de aproa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 16 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 3 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum o ora
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°