Formaţia de fotbal juniori născuţi în anul 2004 de la CSM Focşani a ajuns în fazele superioare ale turneului „Braşov Junior’s Cup“, unul dintre cele mai puternice turnee de fotbal juvenil din sud-estul Europei. Ieri, grupa 2004 de la CSM Focşani a câştigat partida din „optimi“, 4-3 (1-1, 1-1), după executarea loviturilor de departajare cu Corona Tîmpa Blue Braşov, iar puştii antrenaţi de Orlando Şerbănică s-au calificat în semifinale.
La loteria penalty-urilor, CSM a marcat prin Teodor Donciu, Eduard Lambrinoc, Eduard Vasilescu şi Radu Neacşu. Aseară, CSM Focşani a câştigat prima semifinală a turneului 1-0 împotriva Şcolii de Fotbal Dani Coman Piteşti, golul victoriei fiind marcat de Radu Neacşu. Finala este programată astăzi de la ora 12.00 împotiva învingătoarei din partida Dinamo Bucureşti - Benţa Braşov O evoluţie bună a avut şi grupa 2005 de la Prosport Focşani, care s-a oprit în optimile de finală, după ce a pierdut, 0-1 în faţa Liceului Mircea Eliade Bucureşti.
Rezultatele formaţiilor vrâncene:
Grupa Under 10 (jucători născuţi în anul 2004):
CSM Focşani – Dinamo Bucureşti 1-3, CSM Focşani – FC Braşov 1-0, CSM Focşani – Steagu Roşu Braşov 4-1, CSM Focşani – Dinamyk Craiova 4-2.
Ieri: CSM Focşani – Corona Tîmpa Blue Braşov 4-3 (după penalty-uri).
Grupa Under 9 (jucători născuţi în anul 2005):
Prosport Focşani – Edu Sport Iaşi 5-0, Prosport Focşani - Viitorul Oradea 2-0, Prosport Focşani - Şcoala de Fotbal Tică Dănilescu Bucureşti 3-0 (neprezentare), Prosport – Dinamyk Craiova 3-0, Prosport – Zimbrul Chişinău (Rep. Moldova) 6-0. Ieri: Prosport – Liceul Mircea Eliade Bucureşti 0-1.
Grupa Under 8 (jucători născuţi în anul 2006):
CSM Focşani – Corona Tîmpa Blue Braşov 0-4,
Prosport Focşani White – Corona Tîmpa Orange Braşov 8-1, CSM Focşani – Aca-demia Sport Team Bucureşti 3-1, Prosport Focşani W