Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU Copiii de etnie romă au risc de şase ori mai mare decât ceilalţi să abandoneze şcoala

Publicat in Adevarul, miercuri 14 august 2013 ·

Copiii de etnie romă au risc de şase ori mai mare decât ceilalţi să abandoneze şcoala, iar percepţia şcolii ca un mediu neprietenos sau nefamiliar este cel mai puternic indicator care explică abandonul, rezultă din studiul „Părăsirea timpurie a şcolii - cauze şi efecte”, prezentat miercuri.

Studiul „Părăsirea timpurie a şcolii - cauze şi efecte” - făcut de Fundaţia Roma Education Fund Romania în 100 de şcoli, pe un eşantion de aproximativ 1.600 de elevi din ciclul gimnazial - arată că ponderea elevilor care au abandonat şcoala în perioada 2011 - 2013 a fost de 19,7 la sută, informează Mediafax.

„Practic, aproximativ unul din cinci elevi intervievaţi în 2011 a abandonat şcoala în 2013. Am inclus în această statistică doar elevii care au putut fi identificaţi în ambele valuri ale cercetării şi pentru care am avut certitudinea abandonului şcolar. Dintre elevii neromi intervievaţi, aproximativ unul din 14 (adică şapte la sută) au abandonat şcoala, în timp ce ponderea aceleiaşi categorii în rândul elevilor romi este de 31 la sută - aproape unul din trei elevi romi au abandonat şcoala la numai doi ani de la intervievarea lor. Din altă perspectivă, dintre elevii care au abandonat şcoala din cele două eşantioane analizate, peste 80 la sută sunt elevi romi. Calculând raportul de şanse ajungem la concluzia că dacă eşti copil rom ai şanse de şase ori mai mari să abandonezi şcoala decât dacă eşti copil nerom”, rezultă din studiu.

Abandonul şcolar poate fi explicat prin suport familial redus

Iniţiatorii studiului au ajuns la concluzia că abandonul şcolar poate fi explicat prin: suport familial redus, existenţa unui mediu şcolar neprietenos, neincluziv, notele mici obţinute de elev la clasă, trecerea de la un ciclu educaţional la altul şi prin apartenenţa la un grup vulnerabil.

„Cel mai puternic indicator care explică abandonul şcolar la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 32 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 45 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 2 ore
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 36 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°