Copiii care nu au împlinit 12 ani nu mai sunt amprentaţi pentru obţinerea paşapoartelor electronice. Decizia vine prin modificarea şi completarea Legii privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Într-un comunicat al M.A.I., Direcţia Generală de Paşapoarte informează asupra schimbării modalităţii de eliberare a paşapoartelor electronice pentru copiii de sub 12 ani. Anunţul Internelor vine caurmare a unei decizii a Comisiei Europene şiîn condiţiile în care, până acum, amprentarea copiilor era obligatorie începând de la vârsta de şase ani. Valabilitatea paşaportului simplu electronic urmează să fie pe o perioadă de trei ani, pentru copiii care nu au împlinit vârsta de 12 ani şi cinci ani, pentru cei peste 12 ani.
Hotărârea a fost luată în contextul în care, din 31 decembrie 2008, când România a început să emită paşapoarte electronice, şi până la 12 august anul acesta, copiii erau amprentaţi începând cu vârsta de şase ani.
Modificarea la regimul de eliberare al paşapoartelor s-a făcut prin Legea nr. 175 din 6 iunie 2013, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 343 din 11 iunie 2013.
Copiii care nu au împlinit 12 ani nu mai sunt amprentaţi pentru obţinerea paşapoartelor electronice. Decizia vine prin modificarea şi completarea Legii privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Într-un comunicat al M.A.I., Direcţia Generală de Paşapoarte informează asupra schimbării modalităţii de eliberare a paşapoartelor electronice pentru copiii de sub 12 ani. Anunţul Internelor vine caurmare a unei decizii a Comisiei Europene şiîn condiţiile în care, până acum, amprentarea copiilor era obligatorie începând de la vârsta de şase ani. Valabilitatea paşap