Trebuie sa recunoaştem cu sinceritate, dar şi cu multă îngrijorare, că astăzi, la fel ca acum 20, 15, 10 sau 5 ani în urmă, cetăţenii Republica Moldova, care se declară a fi români, sunt priviţi de marea majoritate a concetăţenilor noştri, cu o anumită doză de circumspecţie, neîncredere, aş spune chiar.

Dacă zici că eşti român din Basarabia, cu siguranţă interlocutorul, mai ales dacă este vreun funcţionăraş de stat, te va privi cu multă atenţie, din cap până- n picioare şi de la picioare până- n cap, se va încrunta uşor, va strâmba din sprâncene şi chiar poţi să te alegi cu o replică de genul: „Ei, şî di unde mă rog, eşti mătăluţă român, dacă văd din acte, că te-ai născut la Rădeni, Străşeni şi acum locuieşti la Codru, lângă Chişinău?”. din contra, dacă declari că eşti rus sau rusoaică, ucrainean sau ucraineancă, găgăuz sau găgăuzoaică, bulgar sau bulgăroaică, slujbaşul nostru, foarte grav şi plin de respect amestecat cu-n soi de adulaţie băloasă, te va ameţi de atenţie deosebită şi băgare în seamă.

Acest specimen atitudinal nu este unul stihinic pentru Republica Moldova, ci mai degrabă îmbracă forma unui comportament uniform şi general acceptat, indicând într- o formă extrem de subtilă „temperatura” medie a societăţii, care nu a fost încă pregătită să accepte termenul „român”. Afirmaţia recentă a preşedintelui Traian Băsescu, conform căruia „majoritatea moldovenilor nu doresc unirea cu România”, prezentată de unele instituţii de presa, de la Chişinău, uşor tendenţios şi chiar speculativ, fără comentariile pertinente ale preşedintelui la această temă, trebuie înţeleasă prin prisma mai multor explicaţii, implicaţii şi precizări intrinseci.

Marea majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova, au fost, sunt şi vor fi mereu buni români, din păcate, basarabenii au fost şi rămân a fi ostaticii guvernanţilor de ieri şi de azi, de la Chişinău, care, din păcate s