Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Nicula îşi aşteaptă pelerinii. Sute de credincioşi au dormit sub cerul liber pe nylon, saltele şi în corturi

Publicat in Adevarul, miercuri 14 august 2013 ·

Sute de pelerini au dormit marţi noaptea, 13 august, în curtea Mănăstirii Nicula, sub cerul liber, pe saltele, saci de nylon, pături sau în corturi. Asta după ce unii au înconjurat în genunchi şi coate bisericuţa de lemn din incinta mănăstirii. Azi, 14 august vor sosi cei mai mulţi, cum s-a întâmplat şi anii trecuţi.

De luni au început să sosească primii pelerini şi au răsărit primele corturi în curtea „bătrânei“ Mănăstiri Nicula din judeţul Cluj. Marţi noaptea au dormit sute de credincioşi sub cerul liber.

Ei zic că Maica Domnului şi credinţa în cele sfinte le ţine de cald.

Ora 22.00. Răcoare, adie vântul, iar din boxe se aude vocea preotul oficiind slujba. În jurul bisericuţei de lemn din curte, mai mulţi pelerini înconjurau biserica şi se rugau.

Alţii ascultau, de pe pături, nylon şi din corturi, slujba de seară oficiată de preoţii de la Nicula.

Ora 23.00 Unii adormiseră deja, obosiţi de drumul până la mănăstire. Foto Sute de credincioşi la Nicula, cel mai mare centru de pelerinaj din Transilvania. 13 august 2013

Mulţi dintre pelerini zic că le place să vină cu două zile înainte de ziua sărbătorii pentru că pot intra la Icoană, o pot săruta şi i se pot ruga în voie.

Pe 15 august zic că slabe şanse ar fi să atingă icoana Maicii Domnului.

Pelerinii mai spun că Mănăstirea Nicula e un loc sfânt unde simt nevoia să revină an de an, unde cu câteva săptămâni înainte ceva îi cheamă.

„Pe la 1 august eram la fiica mea în Italia ca să-mi văd nepoţica de trei săptămâni şi nu aveam stare.

Simţeam că trebuie să mă întorc acasă şi să vin la Nicula“, povesteşte o femeie venită dintr-un sat bistriţean.

Azi vor sosi cei mai mulţi.

Imagini de la pelerinajul din 2012, AICI.

Imagini de la pelerinajul de acum 66 de ani, AICI.

Imagini de la pelerinajele din anii t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum o ora
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 3 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 4 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 2 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 2 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum o ora
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-1°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/-0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/1°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°