Controlul medical la Spitalul Municipal de Urgenta Pascani, decis de guvern, s-a finalizat. Managerul spitalului, dr. Costica Panzaru, a precizat ca s-a urmarit modul in care se utilizeaza resursele statului, modul in care se achizitioneaza echipamentele medicale, s-au analizat cheltuielile cu personalul, cum sunt tratati pacientii si practic tot ceea ce tine de spital. „Cheltuielile efective destinate activitatii din Compartimentul de Primiri Urgente au fost de aproximativ 14 miliarde lei vechi pe anul trecut. Peste 9 miliarde de lei vechi au fost cheltuieli de personal si peste 4 miliarde de lei vechi cheltuieli cu bunuri si servicii. La costurile efective la numarul de cazuri inregistrate in CPU la nivelul anului 2012, Spitalul Municipal de Urgenta Pascani a inregistrat pe caz de 70,90 lei. Ceea ce este impresionant este numarul de pacienti prezenti in CPU. Peste 19.000 de cetateni au ajuns pentru ingrijiri la noi, teoretic ar fi jumatate din numarul de locuitori ai municipiului Pascani, daca ne luam dupa ultimile calcule facute la ultimul recensamant. Ca o medie, au fost cate 52 de persoane pe zi, ceea ce este destul de mult. Dintre acestia, au sosit cu ambulanta 7.151 de pacienti, adica 37,57%. Ca grupa de varsta printre cei mai multi pacienti sunt varstnicii. Trebuie mentionat insa ca din punct de vedere a categoriei de urgente, 50,65% din cazuri au fost de urgenta majora, 35,68% cazuri de urgente minore iar restul cazuri nonurgente care efectiv nu aveau ce sa caute in CPU”, a declarat la prezentarea raportului de audit, managerul spitalului, dr. Costica Panzaru.
Rezultat pozitiv
Potrivit raportului de audit intern, la Spitalul Municipal de Urgenta Pascani nu s-au gasit nereguli. Compartimentul de Primire Urgente este dotat cu aparatura medicala moderna iar in ceea ce priveste structura de personal, gradul de ocupare este de 100% iar comi