Datele privind creşterea Produsului Intern Brut /PIB/ de 1,7% pe primul semestru din 2013 sunt încurajatoare, dar această creştere economică este firavă, iar consumul intern va reveni începând cu anul 2015, a declarat Ionel Blănculescu, consilier onorific al premierului şi proprietarul unei companii de consultanţă financiară.
'Datele sunt încurajatoare, dar nu pot fi transferate în nivelul de trai, reprezintă mai mult date statistice, date economice, care arată un trend pozitiv. Concluzia acestor date este că ne aflăm pe un trend pozitiv. Acest lucru nu face decât să încurajeze economia românească să continue demersurile, care vor fi încununate cu mai mult succes în toamna acestui an, când producţia agricolă va aduce un plus de creştere economică', a afirmat Blănculescu.
Analistul financiar a atras atenţia însă că nici un nivel de 2% nu reprezintă o creştere economică foarte mulţumitoare şi, comparând economia autohtonă cu un organism care a fost grav bolnav, a apreciat că economia românească se află la acest moment în convalescenţă, după nucleul dur al crizei, în perioada 2009-2012.
'Creşterea economică este firavă la momentul de faţă. Când creşterea economică se va consolida şi va depăşi 4-4,5%, atunci consumul intern cu certitudine va creşte. Consumul intern va reveni la un nivel satisfăcător în anul 2015, iar anii 2015-2018 vor fi ani foarte buni ai economiei româneşti', a apreciat consilierul primului ministru.
Potrivit sursei citate, creşterea economică este generată de către companii, de creativitatea managerilor de a găsi pieţe noi şi a se extinde şi este generată mai puţin de politici guvernamentale.
'Parcă mediul economic ar aştepta ca guvernul să emane în fiecare zi acte administrative de sprijin, de ajutor. Din punctul meu de vedere şi al altora, un guvern foarte bun este un guvern care lasă ec