Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc despre incompatibilitatea lui Şurubaru: “Nu sunt în cauză ca să mă pot pronunţa”

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 14 august 2013 ·

Primarul Emil Boc a declarat astăzi că nu ştie dacă viceprimarul Gheorghe Şurubaru, declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a primit confirmarea şi a adăugat că nu se poate pronunţa cu privire la acest caz.

Emil Boc a precizat că Gheorghe Şurubaru va analiza dacă va ataca sau nu în instanţă decizia ANI. “Nu ştiu să fi primit confirmarea, dar va analiza decizia ANI şi va analiza dacă o va ataca sau nu în instanţă”, a declarat Boc. Întrebat de jurnalişti, în cadrul unei conferinţe de presă, cum comentează situaţia în care se află viceprimarul Şurubaru, Emil Boc a declarat că nu se poate pronunţa. “Nu sunt în cauză ca să mă pot pronunţa personal”, a precizat primarul.

Potrivit unui comunicat al ANI remis marţi, Gheorghe Şurubaru s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2010 - 30 mai 2013, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca şi calitatea de administrator al SC Euro Divers SRL. Prefectura Cluj a înaintat încă din 11 iunie, secretarului Consiliului Local Cluj-Napoca propunerea de încetare a mandatului de viceprimar al lui Gheorghe Şurubaru, pe motiv de incompatibilitate.

În cadrul unei şedinţe de Consiliu Local din 11 iulie, Şurubaru şi-a dat demisia din funcţie pentru „a stinge un conflict”. El făcea referire la faptul că Mircea Jorj, preşedintele PSD Cluj-Napoca l-a reclamat la ANI pentru faptul că deținea și funcția de viceprimar și de administrator la firma proprie, fapt ce îl aduce în situația de incompatibilitate. Atât Prefectura Cluj cât și Mircea Jorj au solicitat demisia lui Șurubaru.

Tot în 11 iulie, imediat după demisia sa, primarul Emil Boc a convocat o şedinţă de îndată pentru alegerea unui nou viceprimar. Propunerea PDL a fost tot Şurubaru, el fiind reales în funcţie cu 14 voturi. Consilierii USL şi PPDD au lipsit de la şedinţă.

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°