Premierul Victor Ponta a declarat, marţi seară, că a fost în SUA în concediu, împreună cu familia, dar şi cu bona, el apreciind totodată că faptul că un preşedinte de ţară se ocupă de bona sa este cel puţin ridicol.
"Am fost în America, lucru pe care l-am anunţat în urmă cu două luni. Am plecat cu familia, cu cei doi copii şi cu Daciana, într-un loc în care am avut telefonul închis, n-am citit presa, am fost la Disneyland", a spus Ponta, întrebat într-o emisiune la România TV dacă a fost în concediu la Miami.
Întrebat dacă a fost şi bona copiilor săi în concediu cu ei, Ponta a răspuns: "Da, a fost bona, dar să aud că preşedintele se ocupă de bona mea, ori preşedintele, ori bona au o problemă".
"Ca un preşedinte de ţară să se ocupe de bonă este cel puţin ridicol", a mai spus premierul.
El a mai spus că nu a folosit niciun ban public pentru concediul său, dar că, în schimb, preşedintele Băsescu merge la Neptun pe bani publici.
"Toate plimbările astea ale preşedintelui sunt pe banii dumneavoastră", a spus Ponta.
"Dacă el (Traian Băsescu - n.r.) se pune la nivelul bonei mele şi al unui extremist maghiar care abia aşteaptă să se certe cu preşedintele unei ţări, cred că revenirea doamnei Udrea e extrem de negativă. (...) Eu vreau să păstrez respect pentru funcţia de prim-ministru. (...) Să mă ocup de bonă şi de Gabor Vona, mă simt jignit că nu avem şi noi un preşedinte", a mai declarat Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi seară, că a fost în SUA în concediu, împreună cu familia, dar şi cu bona, el apreciind totodată că faptul că un preşedinte de ţară se ocupă de bona sa este cel puţin ridicol.
"Am fost în America, lucru pe care l-am anunţat în urmă cu două luni. Am plecat cu familia, cu cei doi copii şi cu Daciana, într-un loc în care am avut telefonul închis, n-am citit presa, am fost la Disneyland", a