-Atacanţii Nikolic, Piovaccari şi Tatu sunt „responsabili“ pentru marcarea a doar două dintre cele 15 reuşite ale Stelei din acest sezon
-Managerul Stelei şi-a asumat responsabilitatea pentru aducerea la club a lui Tatu şi a lui Piovaccari
Suporterii stelişti au visat mereu, mai ales de când echipa a intrat pe mâna lui Gigi Becali, la transferurile unor fotbalişti de mare valoare, care să spargă plafonul salarial impus de patron, dar care să aducă satisfacţie zecilor de mii de suporteri. Au fost momente când Gigi Becali anunţa că vrea să ia ba un mijlocaş, ba un atacant de talie mondială, însă mereu s-a peticit cu ceea ce îi propuneau fie MM, fie Mache, fie vărul Virgil. Nu l-a lăsat niciodată pe Giovani Becali să aducă vreun fotbalist care să coste peste 5 milioane de euro, deşi vărul său i-a spus că ar avea soluţii. Probabil că nu se dorea o nouă ceartă în familie dacă jucătorul nu confirma. Astfel au trecut zece ani de când suporterii stelişti tot visează la nume grele, inclusiv acum, când echipa e la un pas să intre în grupele Ligii Campionilor şi pare să nu aibă rival în Liga I.
Fanii se tem de confruntarea cu Legia Varşovia
Conturile de facebook ale clubului şi ale managerului sunt asaltate de fanii roş-albaştrilor, care se declară nemulţumiţi de campania de transferuri realizată în această vară de club. Sunt luaţi la ţintă atacanţii Piovaccari şi Nikolic (ultimul la al treilea sezon la roş-albaştri), vârfurile folosite alternativ de Reghecampf. „Meme, ne duci de nas ca şi Gigi Becali, care mereu promitea că va aduce jucători de patru-cinci milioane de euro“, sunt reacţiile vehemente ale suporterilor. Cei doi jucători sunt batjocoriţi din cauza prestaţiilor slabe din derby-ul cu Dinamo. Piovaccari e jignit cu „Piovacazzo“, în vreme ce lui Nikolic i se spune „Likurici“! În timp ce managerul încearcă să-şi găsească, din nou, ex