Mesajul a fost trimis. Multumesc!

4 idei pentru minivacanţa de Sfântă Mărie

Publicat in Click, miercuri 14 august 2013 · ·

Puţini români îşi făcuseră, până ieri, planuri pentru ziua de 15 august, sărbătoarea de Sfântă Mărie. Era joi, urma o zi lucrătoare şi abia apoi weekendul. Iată însă că guvernanţii s-au gândit, din nou, la nevoia de odihnă a românilor şi au decis, brusc, să declare nelucrătoare şi ziua de vineri. Uite aşa, dintr-o semnătură, cei peste un milion de bugetari s-au ales cu o minivacanţă de patru zile. Până luni e liber la distracţie. Click! îţi spune unde vor fi punctele "fierbinţi" zilele acestea.

Mănăstirea Nicula

Zeci de mii de credincioşi vor participa la slujbele de la Mănăstirea Nicula, cel mai cunoscut loc de pelerinaj în ziua de Sfăntă Mărie. Pelerinii vin să îi mulţumească Maicii Domnului că i-a ajutat să treacă peste greutăţi sau să o roage să le dea sănătate şi fericire. Bătrâni şi tineri din toate colţurile ţării se roagă la icoana Maicii Domnului, înconjoară în genunchi şi în coate bisericuţa de lemn din curte, dorm sub cerul liber. Liturghia va începe astăzi, de la ora 9.00 şi va fi oficiată de mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ. După slujbă, mănăstirea va oferi o masă caldă, obişnuitele sarmale, 16.000 la număr, şi cozonac.

Petreceri nesfârşite pe Litoral

Litoralul este plin de surprize pentru bugetarii care aleg să-şi petreacă minivacanţa de Sfânta Maria pe malul mării. Cap de afiş va fi Ziua Marinei. Programul zilei de 15 august începe la ora 10.00 şi se termină târziu în noapte. Marinarii vor încânta publicul cu jocuri marinăreşti şi exerciţii demonstrative. Zeul Neptun, însoţit de nim­fele sale, va ura vânt din pupa navelor, de pe faleza Cazinoului. În weekend se întorc dacii şi romanii în cetatea Tomis, la Festivalul Antic. În Parcul Tăbăcărie se anunţă bătălii spectaculoase, demonstraţii tactice, ateliere de ceramică şi fierărie, expoziţii de gastronomie.

Grătar la munte

Valea Prahovei va fi luată din nou

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 2 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 6 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 5 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 5 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°