Hotărârea de Guvern (HG) privind aprobarea privatizării CFR Marfă se va publica, probabil, astăzi în Monitorul Oficial, iar termenul de finalizare a procesului de privatizare este de 60 de zile de la publicarea hotărârii, a declarat, ieri, premierul Victor Ponta, în cadrul unei emisiuni televizate.
Premierul a declarat că în şedinţa CSAT din 2 august, la care el nu a participat, Preşedinţia şi serviciile de informaţii au precizat că nu au informaţii că ar fi ceva ilegal la privatizarea CFR Marfă, Ponta apreciind că modul cum a fost convocată şedinţa arată că Băsescu "a dat în mintea copiilor". "Să mă pândeşti să plec ca să faci un CSAT în care nu decizi nimic, mi se pare lipsă de respect pentru o instituţie (...), mi se pare la mintea copiilor", a spus Ponta.
Domnia sa a susţinut că preşedintele "minte" în privinţa solicitării adresată de Guvern CSAT, Ponta arătând că el a cerut în scris ca subiectul CFR Marfă să fie pe ordinea de zi a primei şedinţe ordinare, care va avea loc probabil în luna septembrie.
* Ponta: "Singurele majorări de taxe convenite cu FMI şi CE sunt creşterea accizelor la produsele de lux şi CASS la chirii"
Premierul Ponta a declarat că singurele majorări de taxe, convenite cu FMI şi CE în cadrul noului acord, sunt majorarea accizelor la produsele de lux, pentru a compensa reducerea TVA la pâine, şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) la venituri obţinute din chirii de persoane fizice.
"Nu există în noul acord nicio referire legată de creşteri concrete de taxe, cu două excepţii, pe care mi le asum şi le susţin. Dacă scădem TVA la pâine, creştem accize la produse de lux, alcool, iahturi. E un preţ corect, mi-l asum, cred că am făcut bine. Al doilea lucru, şi cu asta se încheie apocalipsa taxelor: există creşterea accize la produse de lux contra TVA la pâine şi al doilea lucru, Comisia Europeană a