Bătînd copilăreşte din picior, Mutu vrea să fie tratat ca un adult de care depinde “naţionala”
Abia închisese, de bine, de rău, frontul încruntat cu Steaua, că selecţionerul s-a trezit în mijlocul altei bătălii. O bătălie verbală, cum altfel? Hai şi psihologică, un fel de joc de glezne al nervilor. Nimic dramatic, o sîcîială lejeră, de vară. Mutu a solicitat explicaţii publice pentru faptul că nu a fost convocat la “naţională”. Publice, ei, da, iată o pretenţie caraghioasă! Reţelele de socializare se pun?
Pînă să primească satisfacţie, cum spuneau, pe vremuri, dueliştii propriu-zişi, jucătorul lui Ajaccio şi-a manufacturat nişte explicaţii pe cont propriu. “Poate nu i-a picat bine ce am spus după meciul cu Olanda!”, şi-a dat
cu presupusul atacantul, în studio la “Fanatik Show”. Poate selecţionerului nu i-au picat bine nici altele, care ţin de sfera vieţii private şi nu cer imperios justificări în văzul lumii. “Nu sînt un copil, un puşti de 20 de ani, să nu am o opinie!”, se apără Mutu.
Formularea e destul de pompoasă: fotbalistul îşi apără dreptul constituţional la opinie. Doar că a greşit tribuna. Piţurcă este un tip conflictual. Intră foarte des în dispute cu oamenii din fotbalul românesc. Dar, de data asta, are şi el dreptul, cum ar spune Mutu, să nu fie bănuit că îşi pune orgoliul mai presus de obiectivele “naţionalei”. Meciul cu Slovacia e “important, la ««naţională»» nu există meci amical”, susţine Piţurcă. E important cît poate fi un test, pentru că pregăteşte meciul de “totul sau nimic” cu Ungaria.
Dar, indiferent de rezultatul testului, al meciului oficial de după sau al preliminariilor CM 2014, e şi mai important că la “naţională” se schimbă garda. O dată şi o dată trebuia să se întîmple! În această perioadă de trecere, ideea că există titulari obligatorii este destul de contraproductivă. Tinerii precum Grozav sau consacraţii