Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Aurel Pană dezvăluie mercurialul: funcţionar la stat cu salariul de 1.500 de lei cere mită de 1,6 milioane de euro

Publicat in Ziarul Financiar, joi 15 august 2013 ·

Procurorii DNA i-au reţinut pe Aurel Pană, directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), şi pe Mugur George Voinea, membru al PC şi director al unei firme, şi au cerut ieri Tribunalului Bucu­reşti arestarea lor preventivă pentru fapte de corupţie.

Potrivit procurorilor, schema fraudei era următoarea: Pană (oficial guverna­mental, membru al Partidului Conser­vator) avea la dispoziţie 16 milioane de euro fonduri europene, iar Voinea (om de afaceri, membru al Partidului Conser­vator) avea ulei de vânzare; Pană i-a atribuit contractul lui Voinea, în schimbul unui comision de 10 la sută; uleiul vândut de Voinea era mai scump decât în supermarket şi trebuia să ajungă sub formă de ajutor de stat la persoanele nevoiaşe din România, scrie Gândul.

„Învinuitul Pană Aurel a pretins de la reprezentantul societăţii comerciale care depusese oferte la licitaţia organizată de APIA comisionul reprezentând circa 5.200.000 lei (1.200.000 euro) atât în mod direct, cât şi prin intermediul învinuitului Voinea Mugur George. Potrivit unei înţelegeri cu Pană Aurel, pentru disimularea foloaselor necuvenite pretinse, învinuitul Voinea George-Mugur a pretins încheierea unor contracte având ca obiect servicii de transport şi servicii de consultanţă în valoare de circa 5.200.000 lei (valoarea comisionului pretins). Plăţile urmau a fi efectuate în baza unor operaţiuni fictive“, potrivit procurorilor.

DNA a precizat că, la 29 iulie 2013, a fost semnat un contract de lucrări prin care SC Evalserv SRL, societate la care Mugur George Voinea este director, urma să primească de la societatea câştigătoare a licitaţiei organizate de APIA suma de 516.871,00 lei, la care se adaugă TVA 124.049,04 lei. Contractul reprezintă, susţin procurorii, doar o modalitate de disimulare a foloaselor necuvenite pretinse.

Ulterior, susţine DNA, la 7 a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 5 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 39 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 50 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 34 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum o ora
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°