Singurul scop care stă la baza deciziei mele (luată în urmă cu o lună şi ceva) privind traducerea unui serial de texte politice de bună calitate (selectate din prestigioasa revistă budapestană 168 Óra/168 de ore − interviuri cu personalităţi literare de calibru european, cu politicieni-parlamentari UE, studii ale unor filozofi-politologi de calibru internaţional, dar mai cu seamă texte publicistice de foarte bună calitate, scrise, într-un stil deosebit, de Tamás Koltai, publicist şi critic de teatru), pe care revista Observator cultural a avut generozitatea să le publice, a fost şi rămîne ca prin aceste instantanee din anul de graţie 2013, made in Hungary, să atrag atenţia cititorilor din România asupra responsabilităţii extrem de mari a votului electoral, asupra pericolului incredibil pe care-l poate reprezenta o majoritate parlamentară de 2/3. Majoritatea parlamentară de 2/3, asemenea unei caracatiţe, îşi extinde tentaculele asupra a tot şi a toate, inclusiv asupra vieţii particulare, intime a electoratului. Produce surprize de necrezut. În majoritatea covîrşitoare a cazurilor – foarte neplăcute, chiar dureroase. Te convinge că albul e negru, iar negrul e alb. Iar tu, dragă electorat, taci şi înghiţi în sec, n-ai ce face, ai votat această majoritate − e adevărat, fără să fi ştiut ce vrea să facă după ce pune mîna pe putere, pentru că ai fost minţit, manipulat, indus în eroare. Pentru că n-ai fost informat. Pentru că nici tu n-ai crezut că aşa ceva se poate. Majoritatea de 2/3 face absolut tot ce doreşte în interesul păstrării puterii. Pentru că i-a prins gustul – îi place să dicteze, îi place să gîndească în locul tău, dragă electorat. În numai 36 de luni, majoritatea de 2/3 din Ungaria a votat în Parla­ment, cu iuţeala fulgerului, 600 de proiecte de lege – cele mai multe, de-a dreptul tragicomice. A schimbat Constituţia, botezînd-o, cu iuţeala fulgerului, Le