Guvernul a adoptat, miercuri, în şedinţa săptămânală, o serie de Hotărâri privind mai multe obiective de investiţii în infrastructura rutieră naţională în valoare totală de aproximativ 3,87 miliarde de lei.
Astfel, potrivit actelor normative citate, au fost aprobată modificarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii 'Autostrada Bucureşti - Constanţa, tronsonul 6, Cernavodă - Constanţa', în sensul că valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, este de 1.763.194.000 lei.
Finanţarea obiectivului se realizează prin Contractul de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii nr. 23370, ratificat prin Legea nr. 151/2006, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului /SGG/ pentru Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine /DPIIS/.
De asemenea, Guvernul a adoptat Hotărârea pentru indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii 'Podul rutier peste Oituz la Poiana Sărată, pe DN11km90+450', judeţul Bacău, în valoare totală de 5.953.000 lei (inclusiv TVA). Finanţarea se va realiza de la Fondul European de Dezvoltarea Regională (FEDR).
În plus, pentru reabilitarea DN 6, sectorul Drobeta-Turnu Severin - Lugoj km 332+150 - 494+500½, judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş, Executivul a aprobat indicatorii tehnico-economici. Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, este de 943.436.000 lei, iar finanţarea se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul SGG, pentru DPIIS, conform prevederilor bugetare anuale.
Nu în ultimul rând, a fost adoptată HG pentru modificarea Anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 1638/2004 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii 'Varianta ocolitoare a oraşului Bacău, pe DN 2 - etapa I½, 'Varianta ocolitoare a oraşului Braşov, pe DN 1½, 'Varianta ocolitoare a ora