Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu a declarat că Victor Ponta "a reuşit cum a pus piciorul în ţară să facă un nou gest în care se amestecă iresponsabilitatea şi băşcălia", transmite Mediafax.
"Vacanţa Ponta-Antonescu a luat sfârşit, ceea ce înseamnă că economia românească e în pericol. Obiectivul e foarte clar: distrugerea sistemului privat. Regimul USL naşte în continuare impozite şi omoară investiţii, locuri de muncă, oameni de afaceri. Victor Ponta a reuşit cum a pus piciorul în ţară să facă un nou gest în care se amestecă iresponsabilitatea şi băşcălia, domnul Ponta s-a supărat pe Consiliul fiscal, pe «ăla» de la Consiliul fiscal", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Traian Ungureanu.
Potrivit lui Traian Ungureanu, Consiliul fiscal este rezultatul Legii răspunderii fiscale adoptate în 2010, în urma înţelegerii cu FMI din 2009, "acord încheiat de Guvernul din care domnul Ponta făcea parte la acea dată".
"Nu e vorba numai de mitocănie, e vorba de iresponsabilitate. Când primul ministru îşi permite să ia peste picior Consiliul fiscal, gestul e înregistrat ca o dovadă de neseriozitate. Ce l-o fi supărat pe domnul Ponta aşa de tare din intervenţia Consiliului fiscal? Şi o să vă spun eu ce l-a supărat pe domnul Ponta: domnul Ponta a văzut că într-o analiză a Consiliului fiscal bugetul e slab susţinut şi Guvernul nu face ce trebuie să facă pentru ca economia să se mişte", a arătat Traian Ungureanu.
El a precizat că din analiza Consiliului fiscal rezultă că încasările la buget sunt cu 6,5 miliarde mai mici, investiţiile au scăzut cu 1,47 de miliarde şi s-a înregistrat un eşec major în absorbţia fondurilor europene.
"Situaţia economică în care domnul Ponta vede numai lucruri bune şi de lăudat arată în felul următor: domnul Ponta spune că nu vom avea impozite noi. De fapt ce ne spune domnul Ponta este c