Patronul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, astăzi, că va contesta la DNA, la Curtea de Apel Bucureşti, la Parchet şi la Comisia de Disciplină a FIFA decizia Comitetului Executiv al FRF de a înscrie formaţia CS Universitatea Craiova în Liga a II-a, pe care o consideră ilegală. "În 30 de minute o terminăm de redactat (n.r. - plângerea către DNA). Mâine dimineaţă, depunem plânegerea penală la DNA, o să depunem şi o acţiune la Curtea de Apel Bucureşti, o ordonanţă prezidenţială pentru suspendarea acestei decizii, o să cerem şi Parchetului o ordonanţă a domnului procuror pentru a dispune încetarea acestor efecte şi o să sesizăm şi Comisia de Disciplină a FIFA. O să vedem care dintre aceste entităţi vor reacţiona mai rapid", a declarat Mititelu la Digi Sport.
Patronul FC Universitatea a explicat că înscrierea echipei susţinute de Primăria Craiova în Liga a II-a contravine statutelor FRF şi FIFA. "Această hotărâre contravine statutelor FRF şi FIFA pe care le tot invocă. Nu poţi să hotărăşti ce ai interzis tu în statut. Locul s-a dat în 2012 în contextul validării dezafilierii Universităţii Craiova, dezafiliere care fost anulată de justiţie. Practic a devenit cadou acel loc oferit. Pe de altă parte, nu poţi să introduci în competiţia Ligii a II-a o echipă cu un nume asemănător cu una existentă din 1948. Lucrurile sunt total în afara legii. Cum să fie oferit un loc unei echipe care nu există? Asta a fost făcută la acea vreme în scopul creării unei echipe de fotbal, pe fondul că rămâne exclusă Universitatea Craiova şi moare. Căzând această decizie, lucrurile sunt clare", a afirmat Adrian Mititelu.
Patronul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, astăzi, că va contesta la DNA, la Curtea de Apel Bucureşti, la Parchet şi la Comisia de Disciplină a FIFA decizia Comitetului Executiv al FRF de a înscrie formaţia CS Universitatea Cra