Pe Cezar Straton l-am urmărit în „Crai nou”, admirându-i, fără rezerve, panseurile şi, bineînţeles, mobilitatea gândirii. Reluându-le acum, prin lectura volumului Cezar’s. Dicţionar ludic (Ed. T Iaşi, 2012), ai impresia că ţi se desfăşoară în faţă un întreg evantai al unei splendide cozi de păun în plin soare, cu fabuloase reflexe şi efecte cromatice.

E posibil ca totul să fi început ca o joacă, însă, aşa cum arată dicţionarul, e departe de a fi… ludic, doar dacă autorul a avut în vedere finalitatea lui, conştientizând faptul că e greu, ori dacă nu cumva imposibil să cutremuri, prin sens, niscaiva conştiinţe. Ceea ce trebuie subliniat e că textele lui C. Straton sunt asemenea unei ploi de vară, aci scurtă şi răcoritoare, aci vijelioasă şi cu grindină. Uimeşte, de asemenea, şi paleta extrem de largă a lecturilor autorului, de la Cicero până la Milan Kundera sau de la Dinicu Golescu la Lin Xiabo, laureatul Nobel pentru pace pe 2010 şi publicat în Franţa, a cărui culegere de eseuri Filosofia porcului denunţă „plăcerea” intelectualilor chinezi de a se lăsa „cumpăraţi” de partidul comunist. Şi atenţie la final: Ce bine se potriveşte acest titlu şi unei bune părţi a elitei româneşti de dinainte ori de după 1989… Adaug, în acelaşi spirit cu C. Straton: şi ce bine li se potriveşte acestora imaginea de pe coperta Dicţionarului! Întrebarea e dacă cei ce şi-au vândut inteligenţa şi, îndoindu-se din şale, pentru a pupa locurile scârbavnice ale unor mizerabili, mai pot fi categorisiţi drept elite? Mai ales că aceştia, mereu hedonişti până-n măduva oaselor, nu dau doi bani pe veşnicie, fără să ştie ori n-au nevoie să vadă că şi reciproca-i valabilă. Vorba lui Grigore Vieru, citat de C. Straton: Mă îngrozeşte faptul că românul şi nu străinul a ajuns să ridice mâna asupra a tot ce avem mai sfânt. Ca să ajungi la o astfel de concluzie, trebuie să crezi în sfinţenie, să ai