Bogdan Dobre, 45 de ani, va prelua începând cu 1 septembrie funcţia de director de marketing şi vânzări a producătorului de materiale de construcţii Holcim România, parte a grupului elveţian Holcim. Dobre îl va înlocui pe bulgarul Rossen Papazov, care a fost promovat în poziţia de CEO al subsidiarei Holcim din Azerbaidjan.
Noul director de marketing şi vânzări a absolvit Facultatea de Chimie Organică din cadrul Universităţii din Bucureşti şi deţine un EMBA obţinut în cadrul Universităţii Tiffin din Statele Unite ale Americii. El lucrează din 2000 în cadrul Holcim România, fiind de-a lungul timpului manager regional de vânzări sau ocupându-se cu coordonarea echipei de vânzări a diviziei de ciment precum şi cu administrarea segmentului de business pentru divizia de betoane şi agregate.
Pe de altă parte, Rosen Papazov este director de marketing şi vânzări al Holcim România de circa trei ani, anterior fiind director de marketing al Holcim Belgia, respectiv director al diviziei de agregate şi betoane din cadrul Holcim Bulgaria.
El nu este primul angajat al Holcim România care pleacă în Azerbaidjan pentru a conduce operaţiunile grupului elveţian. În perioada 2007-2010, românul Horia Adrian a fost director general al Holcim Azerbaidjan, în prezent ocupând funcţia de area manager pentru Europa de Est şi de Sud-Est în cadrul Holcim.
Holcim România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 213 milioane de euro. Compania are 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 15 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti.
Bogdan Dobre, 45 de ani, va prelua începând cu 1 septembrie funcţia de director de marketing şi vânzări a producătorului de materiale de construcţii Holcim România, parte a