Restricţia de circulaţie de pe DN1 Ploieşti – Braşov se va aplica şi în noaptea de 14 spre 15 august, în intervalul orar 00.00 – 05.00, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, pentru montarea de pasarele pietonale. Joi, pasajele ar trebui să fie gata de folosinţă
După ce, luni noapte, montarea pasarelelor pietonale din staţiunile montane de pe Valea Prahovei a debutat cu un eşec, în ciuda unei mobilizări impresionate de oficiali – pasarela de la Azuga era prea scurtă, iar una nu a ajuns la timp la Buşteni – autorităţile au fost nevoie să prelungească cu încă o noapte restricţiile rutiere de pe DN 1.
Patru pasarele pietonale, două în Buşteni şi câte una în Comarnic şi Azuga, ar trebui să fie gata de folosinţă pe 15 august, când vor fi desfiinţate şi şapte treceri de pietoni din cele trei localităţi. Se speră, astfel, că traficul spre staţiunile montane va fi fluidizat.
Pasarelele costă, fiecare, peste 80.000 de euro, plus TVA, finanţarea fiind asigurată de Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi.
Încă o noapte de restricţii
Astfel, în această noapte, în intervalul orar 01.00 - 05.00, se va întrerupe din nou circulaţia rutieră pe DN1 Ploieşti - Braşov, în localităţile Comarnic, Buşteni şi Azuga.
Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone vor putea circula deviat, pe câteva străzi din aceste localităţi, astfel:
- în Comarnic:
• sensul de mers Ploieşti - Braşov – pe ruta str. Şcolii - str. Secăriei – DN1;
• sensul de mers Braşov - Ploieşti – pe ruta DN1 – str. Secăriei – str. Şcolii;
- în Buşteni:
• sensul de mers Ploieşti - Braşov – pe ruta DN1 – str. Piatra Arsă – pasaj CFR – str. Crinei – str. Panduri – str. Zamora Nouă – str. Griviţei – DN1 – str. Fântânii – str. Erou Moldoveanu – str. Valea Albă – DN1;
• sensul de mers Braşov - Ploieşti – pe ruta DN1 – str. V