Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clubul vârstei a treia împlineşte zece ani!

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 14 august 2013 ·

Membrii Clubului vârstei a treia, al Filialei de Cruce Roşie Vrancea, se pregătesc să aniverseze zece ani de la înfiinţare. În speranţa că vor obţine finanţare pentru ca evenimentul să poată fi realizat după toate regulile, ei au întocmit, cu sprijinul voluntarilor instituţiei de caritate vrâncene, un proiect pe care l-au intitulat, sugestiv, „După zece ani!”. „Acest proiect îşi propune conştientizarea comunităţii cu privire la importanţa menţinerii sănătăţii şi prelungirii vieţii pentru persoanele de vârsta a treia. De asemenea, doreşte să realizeze un bilanţ al acti-vităţilor membrilor Clubului în această perioadă, punând accent pe acelea care s-au constituit ca modele de bună practică şi pentru alte colectivităţi care s-au înfiinţat sau se vor înfiinţa în judeţul Vrancea şi nu numai. Aniversarea se va realiza pe modelul unei întâlniri de promoţii”, se precizează în proiectul pus la cale de seniori.

Evenimentul va consta într-o masă festivă la Restaurantul Casei Armatei din Focşani, dar mai ales într-o serie de momente emoţionante. Astfel, seniorii vor prezenta un mini-film cu aspecte din activităţile Clubului de-a lungul celor zece ani de funcţionare, câţiva beneficiari vor împărtăşi celor prezenţi poveştile lor de succes, voluntarii Filialei de Cruce Roşie Vrancea vor prezenta sceneta „Dor de părinţi”, iar Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei” va susţine spectacolul „Să dăm ani vieţii şi viaţă anilor”. Câteva formaţii artistice de la Şcoala nr. 9 şi Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” pregătesc, de asemenea, un program artistic dedicat zilei aniversare.

Strigarea catalogului „Clasei Vârsta a treia” va constitui fără îndoială un moment cu totul special. Membrii Clubului şi cei ce le-au fost alături în acest deceniu care s-a scurs pe negândite vor vorbi despre împliniri, sentimente, vor împărtăşi dorinţe, amintiri hazlii şi le vor fi înmânate

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 12 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°