Există în jurnalul lui Mihail Sebastian o replică pe care Camil Petrescu i-a dat-o autorului „Jocului de-a vacanţa”: „Şi dumneata eşti un Ladima!”. Ea vine, cumva, ca o consecinţă a amorului dintre Sebastian şi actriţa Leny Caler, cea care avea să fie prototipul personajului „doamna T” din „Patul lui Procust”. Relaţia anterioară dintre Camil şi Leny Caler este surprinsă în paginile romanului, cei doi fiind întruchipaţi, cu multe sugestii care corespund unor întâmplări reale, de Fred Vasilescu şi doamna T. Totul sub aura unei iubiri neîmplinite dintr-un Bucureşti al anilor ’20 – la care Camil Petrescu face deseori referire –, mult diferit de cel pe care-l ştim în ziua de azi.

Lumea Bucureştiului interbelic are, pentru mulţi contemporani, destule necunoscute. Sunt întrebări pe care ni le punem, în mod firesc, despre clădiri dispărute sau despre modul în care decurgea viaţa oamenilor în acele vremuri. Perioada dintre cele două războaie mondiale, pe lângă neajunsurile sale, comentate în „dulcele” stil balcanic în presa vremii, are, neîndoielnic, farmecul său. Ecouri ale acestei adevărate „la belle epoque” bucureştene au rămas şi în scrierile apărute atunci. Una dintre acestea este „Patul lui Procust”, volum apărut în 1933 şi socotit cel mai valoros roman al lui Camil Petrescu. Printre poveştile derulate în budoarul Emiliei Răchitaru şi întretăierea aparent întâmplătoare a destinelor personajelor apar şi referinţe pasagere, mai mult pentru a fixa un cadru, la Bucureştii anilor ’20.

Palace Hotel

În scrisorile doamnei T. din debutul romanului apare, la un moment dat, următorul pasaj: „Coboram pe bulevard spre Cişmigiu. (…) În dreptul hotelului «Palace» văd că, la doi paşi înaintea mea, se opreşte cineva. (…)” Întâlnirea dintre doamna T. şi marginalul D. se petrece, aşadar, pe bulevardul Elisabeta, chiar la intersecţia cu strad