Peste 950 de poliţişti timişeni vor fi la datorie, în perioada 15-18 august, pentru ca sărbătorea „Sfintei Maria” să nu fie umbrită de evenimente nefericite. Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.
Pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Mărie) Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, pe lângă dispozitivul curent, a luat o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică.
Poliţiştii, în perioada 15-18 august, au misiunea de asigurare a ordinii şi liniştii publice, de prevenire şi combatere a furturilor, vagabondajului, cerşetoriei, a comerţului ilegal, de fluidizare a traficului rutier, precum şi de a acţiona pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative.
Astfel, peste 300 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.
Din totalul poliţiştilor aflaţi în misiune, peste 690 sunt de la structurile de ordine publică, 180 de la rutieră, 44 de la investigaţii criminale, 43 de la Poliţia Transporturi, 18 de la investigarea fraudelor, 8 de la structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase, restul fiind de la alte formaţiuni. Totodată, pentru prevenirea faptelor antisociale, zilnic, vor acţiona 441 de patrule, 341 dintre acestea fiind auto, iar 100 pedestre.
Structurile de poliţie transporturi vor asigura patrularea, în medie, a 20 de trenuri de călători şi vor acţiona pentru combaterea tâlhăriilor, furturilor de/din bagaje şi din buzunare. Peste 950 de poliţişti timişeni vor fi la datorie, în perioada 15-18