La Vorona Mare, o istorie de 219 ani a unui lăcaş de cult este continuată graţie unor oameni cu suflet mare şi credinţă în Dumnezeu. Biserica ridicată în 1794 a fost reabilitată şi va fi sfinţită pe 17 august de ÎPS Teofan, alături de un sobor de 50 de preoţi. Pentru această sărbătoare preotul paroh Olivian Mihai Sandu şi întreaga comunitate s-au pregătit aşa cum se cuvine, însă fără a da amănunte, pentru a reprezenta cu adevărat o surpriză pentru toţi cei care vor participa la slujbă. „Orice sfinţire de biserică este o minune pentru că reprezintă o sfidare puternică a individualismului actual”, a spus preotul. Vorona Mare este cel mai vechi sat al comunei, cu o istorie de peste 400 de ani. Acum, aproximativ 80% dintre locuitori au vârsta peste 70 de ani. Deşi cu părul alb, ei sunt focare de cultură şi tradiţie nescrisă, transmisă din generaţie în generaţie. Prima sfinţire a avut loc în 1794 Biserica este ctitorie a marelui Spătar Vasile Krupenski şi a soţiei sale, Maria. La zidire au lucrat meşteri italieni care au realizat arce similare celor din Capela Sixtină, nu cu patru, ci cu 16 coturi, lăcaşul de cult fiind unic în zonă. Slujba de sfinţire a avut loc pe 4 iunie 1794. Afectată de marele cutremur din 1802, biserica a fost refăcută în 1836, prin implicarea Mariei Krupenski şi cu cheltuiala nepotului său, vornicul Iancu Kantacuzino. În 1875 biserica a mai fost reparată şi acoperită cu fonduri date de proprietarul moşiei Tudora-Vorona, Lascăr Paşcanul şi soţia sa, Lucia. În 1903 biserica a ajuns într-o stare avansată de degradare, cu crăpături în ziduri şi în bolta de sub clopotniţă şi a fost închisă, prin ordin al Mitropoliei. În toamna 1904, prin stăruinţa parohului Dimitrie Ştefănescu, biserica a intrat în reparaţie capitală având ca binefăcători pe fraţii Cantacuzin Paşcanu, respectiv Alexandru (senator), Constantin (deputat), Adela Grigorescu Gogălniceanu