Unsprezece lăcașuri creștin-ortodoxe din protopopiatul Pașcani sunt puse sub ocrotirea Maicii Domnului şi îşi sărbătoresc mâine (joi, 15 august) hramul, de praznicul „Adormirea Maicii Domnului”. Numeroși credincioși vor participa la slujba religioasă, iar credința în Dumnezeu le dă tuturor speranța unui trai mai bun.
Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești. Cu acest prilej, unsprezece biserici din Protopopiatul Pașcani își vor sărbători mâine hramul. Acestea sunt în localitățile: Pașcani, Gâștești, Topile,Todirești,Cristești,Lespezi,Muncel,Mircești, Boureni ( Tg.Frumos), Goești și Ruginoasa.
În ziua de 15 august sărbătorim unul dintre cele mai frumoase hramuri, întrucât oamenii se pregătesc într-un mod deosebit pentru acest mare eveniment.
Cu această ocazie mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași cât și polițiști vor acționa pentru asigurarea ordinii publice, pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, precum și pentru menținerea fluenței și siguranței traficului rutier.
Unsprezece lăcașuri creștin-ortodoxe din protopopiatul Pașcani sunt puse sub ocrotirea Maicii Domnului şi îşi sărbătoresc mâine (joi, 15 august) hramul, de praznicul „Adormirea Maicii Domnului”. Numeroși credincioși vor participa la slujba religioasă, iar credința în Dumnezeu le dă tuturor speranța unui trai mai bun.
Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești. Cu acest prilej, unsprezece biserici din Protopopiatul Pașcani își vor sărbători mâine hramul. Acestea sunt în localitățile: Pașcani, Gâștești, Topile,Todirești,Cristești,Lespezi,Muncel,Mircești, Boureni ( Tg.Frumos), Goești