Plimbarea este un exerciţiu bun pentru tine şi pentru câinele tău. Tu faci mişcare oferindu-i astfel câinelui tău posibilitatea de a afla informaţii noi: mirosuri, persoane, locuri şi sunete.
Oricărui câine îi face mare plăcere să meargă la plimbare. Chiar aşteaptă cu nerăbdare această plimbare zilnică. Ce anume trebuie să facă un stăpân pentru câinele său, cum şi pe unde vă puteţi plimba împreună, citeşte în cele ce urmează!
Ai un căţeluş? Acesta nu poate fi scos afară dacă nu are toate vaccinurile făcute. Întreabă medicul veterinar când poate fi scos afară puiuţul şi în ce condiţii. Cățelușul va trebui să se adapteze la noul mediu treptat. Dacă are probleme medicale, o simplă plimbare poate să îi agraveze boala sau poate să ducă la transmiterea ei şi altor animale.
Nu pleca la plimbare până nu îl echipezi cu câteva semne de identificare: microcip sau zgardă cu medalion pe care este gravat numele câinelui şi numarul de telefon al proprietarului (pe care să le poarte în permanenţă). Nu uita să-i faci o poză clară pe care să o păstrezi în permanenţă la tine şi o copie a acesteia acasă: în cazul în care câinele se pierde, îl poţi căuta şi poţi face afişe cu poza câinelui pierdut.
Exerciţiile de mers pe care le faci cu câinele în timp ce-l plimbi în lesă, îţi vor da, în viziunea patrupedului, statutul de lider de haită. Beneficiile acestui statut vor determina câinele să fie mai atent şi să-ţi asculte comenzile. Nu abuza de acest statut.
Nu există o regulă anume pentru plimbările zilnice. Le poţi face în orice moment al zilei în funcţie de nevoile câinelui şi de timpul tău liber.
Un câine cu un nivel ridicat de energie are nevoie de o perioadă mai îndelungată de plimbare, spre deosebire de un căţel cu un nivel de energie scăzut.
Cei mai mulţi dintre stăpâni prefera ieşirile în parcuri deoarece câinii pot fi în siguranţă dac