Despre educaţia incluzivă se vorbeşte cel mai des în mediul şcolar fiind un pic neînţeles pentru ceilalţi din afara sistemului educaţional ce are incluziunea cu educaţia. Altă discuţie este însă incluziunea educaţională a copiilor cu dizabilităţi, un subiect ce „îngrozeşte” profesorii şi părinţii copiilor normali.

O dezbatere deschisă şi sinceră la acest subiect din păcate încă nu am întîlnit, iar părerile societăţii continuă să fie împărţite din cauza necunoaşterii multor aspecte. Ceea ce ştiu majoritatea este că se vor închide şcolile auxiliare, iar sărmanii copii cu dizabilităţi vor fi înghesuiţi în şcolile normale.

Din păcate acest subiect al reformei în mediul şcolar rămâne unul prea puţin cunoscut de părinţi, profesori şi mai puţin de copii. În acest context, mişună stereotipurile cu privire la integrarea educaţională a copiilor cu dizabilităţi şi sporeşte rezistenţa socială faţă de acceptarea acestor copii nevinovaţi în mediul şcolar normal. Chiar dacă Guvernul R. Moldova a aprobat în 2011 Programul de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011 – 2020, într-un fel foaia de parcurs a incluziunii educaţionale a copiilor cu dizabilităţi, societatea moldovenească rămâne sceptică faţă de incluziunea acestor copii, iar dezbaterea cea mare are loc doar în jurul închiderii acestor şcoli auxiliare.

Desigur, dacă până nu demult eram deprinşi cu faptul că copii cu dizabilităţi trebuie să-şi facă studiile în diferite internate, şcoli auxiliare, mai departe de ochii lumii, şi doar la rugămintea unor părinţi mai insistenţi puteam găsi copii cu dizabilităţi în şcolile normale. Totuşi uităm aici de un drept asigurat de Constituţia RM, şi anume dreptul la educaţie asigurat tuturor cetăţenilor. În caz contrar, este vorba de discriminare crasă în bază de dizabilitate din partea statului însuşi. Statul, totuşi, s-a conformat Constituţie