Cătălin Dobre este cercetat în dosarul instrumentat de DIICOT Târgu Mureş referitor la ţeapa cu asigurări de viaţă dată statului român de mai mulţi angajaţi ai BCR Asigurări de Viaţă.
Soţul fostei deputate Cristina Dobre şi fiul fostului deputat Traian Dobre este cercetat de către DIICOT de aderare la un grup infracţional organizat şi evaziune fiscală. Cătălin Dobre, asociat şi administrator al SC Trado Motors SRL, a fost propus la arestare, la Tribunalul Mureş, la mijlocului lunii iulie, însă instanţa a decis atunci că ieşeanul poate fi cercetat în stare de libertate.
În lotul trimis în instanţă cu propunere de arestare s-au aflat atunci şi mai mulţi angajaţi de la BCR Asigurări de Viaţă, dar şi reprezentanţi ai unor diferite firme. Potrivit motivării TribunaluluI Mureş, în dosar mai sunt cercetaţi şi trei reprezentanţi ai zonei Moldova din cadrul BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group, respectiv Mihaela Alina Popa, Adrian şi Adriana Costea. În ceea ce priveşte societăţile comerciale care ar fi aderat la gruparea infracţională, iniţiată şi coordonată de către reprezentanţii firmei de asigurări, în judeţul Iaşi sunt, pe lângă societatea administrată de Cătălin Dobre, următoarele: SC Romil Group SRL, SC All Cio Invest SRL, SC Auto Padova SRL, SC Romil Service SRL, SC Life-Ind SRL.
Potrivit documentului citat, pe lângă firmele ieşene, la reţeaua coordonată de către reprezentanţii BCR Asigurări ar fi aderat şi membri ai altor câtorva sute de firme din toată ţara.
„Modul de operare constă în acordarea disimulată a unei părţi de drepturile salariale lunare, iniţial prin încheierea de către angajator a unei poliţe formale de asigurare de viaţă colectivă cu operatorul de asigurări menţionat, achitarea contravalorii poliţelor de asigurare de către angajator, respective a primelor lunare aferente clauzei EB (economi