Inspectorii sanitari au încheiat recent o campanie de control la obiectivele turistice din judeţ, constatările fiind că sunt puţine, dar neregulile nu le ocolesc.
Cinci hoteluri, şase pensiuni, 11 unităţi de alimentaţie publică şi o firmă de catering, toate aflate pe traseele turistice din judeţ, au fost controlate în această lună de inspectorii sanitari. Deşi Oltul nu este judeţ turistic, puţinele unităţi existente nu lucrează, toate, cu grija faţă de client.
Din 18 probe prelevate din blocuri alimentare ale unităţilor controlate, două s-au dovedit necorespunzătoare. Din 17 unităţi controlate pentru a se constata dacă s-au luat măsurile de dezinsecţie – dezinfecţie, trei au fost prinse pe picior greşit. Inspectorii sanitari au depistat şi că mai mult de jumătate (38 din 67) dintre angajaţii obligaţi să parcurgă cursuri de noţiuni fundamentale de igienă sunt în neregulă. În total s-au aplicat 13 sacţiuni, dintre care trei au fost amenzi, valoarea însumată ajungând la 2.300 lei.
Agenţii economici amendaţi au plătit astfel pentru lipsa circuitelor funcţionale (o unitate din Corabia, amendată cu 1.000 lei), lipsa instalaţiilor pentru apă caldă (tot la Corabia, cuantumul amenzii fiind 800 de lei) şi lipsa noţiunilor fundamentale de igienă (o unitate din Balş, amenda fiind de 500 lei). S-au mai dat avertismente din cauza nemenţinerii temperaturii optime în instalaţiile de frig, a microclimatului necorespunzător în blocurile alimentare etc.
Patru dintre unităţile controlate au fost „călcate” şi la recontrol. Nici de data aceasta n-a fost totul bine, din 50 de teste de salubritate, şapte fiind neconforme. Nici mâncarea gătită n-a corespuns în totalitate, în acest caz din patru probe una fiind neconformă.